Ești pregătit/ă pentru adopție

În mod natural una dintre nevoile fundamentale ale oamenilor este aceea de a-şi întemeia o familie şi de a avea copii.
Adopţia este o cale normală de a împlini această nevoie la fel că şi naşterea şi nici una nu este mai bună sau mai deosebită decât cealaltă. Totuşi, aceasta nu înseamnă că adopţia este calea potrivită pentru oricine de a deveni părinte.

Copiii adoptaţi au nevoi emoţionale şi fizice speciale drept urmare părinţii care-i vor adopta trebuie să-şi asume obligaţia şi disponibilitatea de a le fi alături în orice stituatie necondiţionat. Trauma pierderii familiei biologice este resimţită de către toţi copiii indiferent de vârstă la care are loc acest eveniment, de aceea a fi părinte adoptiv este diferit de a fi părinte natural. Aceste experienţe pot fi depăşite cu multă răbdare, multă iubire şi nişte aşteptări realiste de la noi înşine şi de la copil în ceea ce priveşte adaptarea, iar la nevoie cu suport psihologic sau de grup.
Pentru a avea parte de o adopţie uşoară e necesar să te debarasezi de convingerile limitative şi să priveşti dintr-o perspectiva diferită calitatea de părinte. Este necesar de asemenea să poţi să accepţi şi să-ţi rezolvi propriile nevoi emoţionale şi să fii sigur că adopţia nu e doar o soluţie prin care poţi să-ţi umplii propriile goluri sufleteşti.

Ca să ai grijă de copilul tău trebuie să ai grijă de tine !
Rezolvă-ţi propriile dileme ale copilăriei, traume, nevoi, treci de doliul provocat de infertilitate sau de pierderea unei sarcini sau a unui copil căci vor urma experienţe şi trăiri intense, greu de evitat, dar despre care este foarte bine să fii conştient şi doar faptul că ştii că sunt absolut normale şi că şi alţii trec prin situaţii asemănătoare, te va ajută să le depășești mai uşor.  Oricât ai citi şi te-ai documenta nimic nu te poate pregăti emoţional faţă de reacţiile tale dar şi ale copilului tău indiferent de vârsta acestuia. Aminteşte-ţi mereu că ţi-ai asumat o provocare imensă şi că practic ai devenit părinte ‘instant’. E posibil să faci cunoştiinţă cu sentimente de vinovăţie (‘Am făcut bine? Am făcut ce trebuia’), cu depresie sau cu panică. Vorbeşte cu alţi părinţi adoptivi despre asta şi împărtăşiţi-vă experienţele unii altora, te va ajuta enorm de mult.

Unde-i armonia?!
Copiii cu traume îşi creează un scut astfel încât foarte greu vor arata că au nevoie de iubirea voastră fiind posibil chiar să va respingă în primele luni. Odată fiindu-le rănită vulnerabilitatea vă trebuie răbdare şi multă dedicare că să le pătrunzi în sufletul încercat. Provocarea este cu atât mai mare cu cât copilul adoptat are peste 2-3 ani în momentul adopţiei (merge, vorbeşte, are amintiri proaspete) însă această nu minimalizează beneficiile adopţiei unui copil mai mare de această vârstă.

Viitor fără trecut?
Pentru a construi lucrurile într-un mod sănătos este necesar să acceptăm toate detaliile legate de adopţia copilului şi de trecutul lui. Discută cu copilul tău despre trecutul lui prin ‘poveşti’ scurte şi atunci când el solicită asta. Chiar dacă informaţia poate fi puţină şi parţială pe moment, odată digerată copilul va reveni cu întrebări să-şi completeze propriul puzzle aflat în mintea lui.  Îl ajuţi astfel să capate încredere de sine şi să-şi dezvolte simţul propriei identităţi.

VREAU ASISTENȚĂ


Stiri și evenimente

Echipa Călătoriei Inimii a ales să dăruiască și în această perioadă de Sărbători, iar echipa Ador Copiii devine mesagerii darurilor, cărți de dezvoltare personală, către oamenii care pot beneficia de ele,...

CITESTE MAI DEPARTE
Povestea mea

Mă numesc Anca D, am 39 de ani, şi recunosc, cu stângăcie, mi-aş dori să vă pot transmite puţin din iubirea pe care o port copilului meu, născut din INIMĂ!

CITESTE MAI DEPARTE
Program evenimente
Alegeți din timp proiectele și evenimentele în care vă puteți implica sau pe care le puteți susține cu o donație
Despre noi

Inima organizaţiei a început să bată odată cu povestea personală a fondatorilor organizaţiei, care au adoptat şi au dorit să genereze transparență și eficiență în sistemul de adopţii, astfel încât fiecare copil părăsit să aibă parte de copilărie într-o familie, cât mai curând posibil. 


Munca noastră

De la simplificarea legii adopției, la lobby, la consiliere și suport, zi de zi echipa Ador Copiii este vocea copiilor fără o familie și vocea familiilor care doresc să adopte un copil. În acest scop, serviciile Ador Copiii, acreditate, sunt oferite de o echipă inimoasă, specializată în consiliere în adopție. Nu ezitați să apelați la serviciile noastre, veți găsi empatie, transparență și profesionalism.


Galerie video

Galerie
foto
Vrei să ne ajuți?


Membrii cotizanți, donatori și sponsori pun mână de la mână și ajută în fiecare zi. Fiecare ajutor este binevenit. 
AJUTĂ ȘI TU!

 

 
Parteneri Platinum
Parteneri Gold
Parteneri Silver