Născută din inimă

< Înapoi

Mă numesc Anca D, am 39 de ani, şi recunosc, cu stângăcie, mi-aş dori să vă pot transmite puţin din iubirea pe care o port copilului meu, născut din INIMĂ! 

…..Oare cum aş putea să încep această poveste….povestea unei fetiţe care a jucat de nenumărate ori rolul de mamă pentru păpuşile ei, care visa cu ochii deschişi că int-o zi, ajunsă la maturitate, va avea la rândul ei copii, că va fi mamă, că va putea dărui iubirea pe care a primit-o de la părinţii ei….Un vis frumos, care odată cu trecerea anilor nu se contretiza decât prin dezamăgiri, frustrări, deziluzii…. Până într-o zi, când am realizat un lucru foarte important, că a fi PĂRINTE nu înseamnă numai a da viaţă unui copil. Această misiune începe cu adevărat abia atunci când poţi oferi necondiţionat dragostea ta, iubirea ta, educaţia necesară, respectiv căldură unui cămin, pentru că acel copil care îţi spune “mama” şi “tată” să poată creşte armonios. Aşa a început totul, în anul 2011, în septembrie am depus cererea la Serviciului pentru Adopţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş. 

A urmat o perioada foarte grea, procedura în sine, toţi paşii legali, ducând la o perioada care m-a epuizat din punct de vedere emoţional, dar în mine persista dorinţa şi speranţa că undeva, cineva, ne caută şi ne aşteptă, erau nişte trăiri şi sentimente pe care nu le pot reda prin cuvinte… În 2013, la început de ianuarie, am primit un apel telefonic, prin care mi s-a comunicat că au găsit pentru noi o fetiţă, acel telefon mi-a schimbat radical viaţa.

MARIA….. Maria este îngerul care ne caută, care se ruga, care aştepta iubirea mea, şi nu spun gratuit acest lucru. O aveam deja acasă de câteva luni, avea aproape 3 ani, când intr-o seară, înainte de somnic, mi-a mărturisit: “Mami, eu când eram mică, mică, am plâns şi m-am rugat mult, mult, să fii tu mămică mea” În acel moment mi-am dat seama că de fapt ne căutam reciproc, şi că trăirile care mi-au dat puterea să merg înainte în tot procesul de adopţie, erau reale! Îmi aduc aminte de emoţiile pe care le-am trăit înainte de prima întâlnire cu Maria. Ştiam că acolo unde Maria trăia, mai era o fetiţă, şi ştiu doar atât, că în momentul în care am intrat în casă, am văzut doar o faţă zâmbitoare alergând cu braţele deschise spre noi, în acel moment m-am gândit doar că mi-aş dori că şi fetiţa mea să fie la fel de veselă…. Dar…în momentul în care am simţit braţele ei în jurul gâtului meu, completate de declaraţia făcută cu timiditate “Tu eşti mămică mea…!!!” am ştiut că acolo mi-am găsit sufletul pereche. Aşa a început nouă mea viaţă….Din acel moment am simţit că acelui copil eu i-am dat viaţă, că a fost a mea din totdeauna, sentiment care nu m-a părăsit niciodată. 


Dacă am considerat că până să o întâlnim pe Maria, a fost o perioada grea, ne-am înşelat. Cea mai cumplită perioada din viaţă mea a fost aceea în care au început vizitele. Îmi aduc aminte cu tristeţe de acea experienţă trăită, era cumplit, o lăsăm plângând, simţeam că îmi las sufletul acolo. Îmi povesteau cei care o aveau în grijă, că dormea cu poză noastră în braţe şi că stătea ore în şir în geam aşteptând pe “mami “şi “tati”. Totul a intrat în normalitate într-o zi frumoasă de 8 Martie, când Maria a trecut pragul noii ei vieţi….a ajuns în sfârşit, după un drum lung, acasă. Avea o bucurie enormă pe faţă, ştiu că a intrat în apartament, şi era că şi cum a fost plecată un timp şi s-a reîntors într-un loc drag ei, îi radeau ochii… Din acel moment viaţă mea a intrat pe o altă traiectorie. Sufletul meu râdea, eram fericită, îmi vedeam visul prinzând contur, prindea viaţă…. Ştiu că în timpul cursului, la un moment dat am fost întrebaţi ce aşteptări avem de la copilul pe care urmă să îl adoptăm, şi sincer mi s-a părut o întrebare total nepotrivită. Eu personal am privit procesul de adopţie că şi o perioada de sarcina, cu tot ceea ce înseamnă ea. Şi acum sincer, în momentul în care îţi porţi în pântec copilul, ai aşteptări de la el? Nu cred…aşa şi cu adopţia…Poate din această perspectivă, am reuşit să trec puţin mai uşor peste experienţele trăite pe tot parcursul procesului de adopţie. Şi precum o sarcina, în timpul căreia treci de la o stare la alta, stări de bine, stări de rău, aşa şi noi…

Am vrut să explic acest mod de a privi adopţia că şi pe o sarcina, doarece şi copilul pe care îl porţi în pântec, apoi îi dai viaţă, îl aduci acasă, şi el trece prin momente de adaptare de la viaţă trăită în pântecul mamei, la viaţă reală. Aşa şi cu Maria, am trăit nişte experienţe, pe care la un moment dat mă gândeam că nu o să le putem depăşi, mă simţeam neputinciasa, incapabilă  să gestionez momentele de criză făcute, când nu mă lasă să o ating, când se trezea noaptea din 10 în 10 minute şi se legăna sau se lovea cu caputul  de pat dar le-am privit că făcând parte din acea perioada de “colici” ale copilului nou născut. Am început să mă rog ca Dumnezeu să îmi dea putere şi înţelepciune să pot să gestionez orice moment de criză, de temeri, de nelinişti ale Mariei. Nu a fost uşor, dar cu iubire multă, cu afecţiune, cu faptul că se comunica, că făceam tot posibilul să o fac să înţeleagă că locul ei este lângă noi, şi locul nostru este lângă ea, că nimeni nu o va lua de lângă “mami” şi “tati”, într-un final rezultatele au apărut. Stau şi mă gândesc, totul este că şi în oglindă, dăruieşti, primeşti, cam asta s-a întâmplat şi în relaţia cu Maria. Am început să ne recunoaştem trăirile, în sensul că Maria nu ştia să plângă, ce să mai spun de faptul că poţi să plângi de durere, de bucurie, nu ştia să radă, nu se exterioriză când se lovea, din contra, ascundea acest lucru, era speriată şi privea cu teamă orice acţiunecare o făcea…. Dar cu răbdare, şi iubire, am depășit şi aceste episoade, mă amuz acum când îmi aduc aminte, de exemplu începea să plângă când se lovea şi îmi spunea “mami, acum plâng de fericire!!!”

Doamne, stau şi mă gândesc, la toţi aceşti copii care au atâta nevoie de afecţiune, de atingeri de mângâieri, de îmbrăţişări….şi nu le primesc, este groaznic. Şi toate au trecut, a fost o experienţă, eu personal am avut foarte multe de învăţat din ea. Recunosc că cel mai bun professor mi-a fost Maria, de foarte multe ori îşi dorea să joace un rol, cel de mama, iar eu cel de copil,  era  foarte  expresivă şi  mă imita  perfect, aşa îmi  dădeam exact seama unde greşesc faţă de ea. Un joc pe care l-aş recomandă tuturor şi îi mulţumesc Mariei că l-a descoperit şi m-a ajutat să mă descopăr, şi să îmi descopăr calitatea de “mama”.


Acum timpul a trecut, am căpătat încredere una în alta şi toate decurg aşa cum ar trebui să decurgă aducând în sufletul meu o bucurie imensă cu fiecare joacă împreună, cu fiecare îmbrăţişare,  cu fiecare zâmbet sau pozna făcută,  cu stângăcia  cu care încearcă să dreagă lucrurile atunci când face câte o prostioară, cu “înţelepciunea” cu care mă dojeneşte de fiecare dată când greşesc, cu aşa zisele “pedepse” pe care mi le aplică atunci când fac prostii, şi câte şi mai câte. De multe ori stau şi mă gândesc că de fapt ea are grijă de mine şi nu invers… Suntem la perioada în care pune tot mai multe întrebări, caută răspunsuri, simt că în sufletul ei ştie exact prin ce a trecut. Pot să va spun doar atât, că nu îi ascund nimic, că ea de fapt ştie tot, prin răspunsurile mele, nu face decât să îşi accepte identitatea. Este foarte greu să îi răspunzi unui copil de 4 ani când te întreabă de ce el nu a stat la ţine în burtică, de ce nu a stat la pieptul tău, de ce a  trebuit să stea la o altă mama până  să mă găsească pe mine. Sunt întrebări pe care, sincer, şi că adult este greu să le înţelegi şi să le accepţi, cu atât mai mult să te faci înţeleasă de un copil. Drept urmare căutând să o fac să înţeleagă, am descoperit că suntem două categorii de mame, o categorie care îşi poartă copilul în burtă, iar cea de-a două categorie, suntem noi, mamele care ne purtăm copiii în suflet şi le dăm naştere din inima! Nu ştiu cum sună asta pentru voi, dar pentru copilul meu a sunat că o ploaie de stele, din acel moment îşi doreşte zilnic să îmi audă inima bătând. Ce poate fi mai frumos de atât! Pentru ea sunt cea mai bună, blândă, frumoasă, minunată mamă din lume..şi aş putea continuă la nesfârşit. De multe ori nici nu ştiu de unde are atâta înţelepciune. 
Îmi pupă mâinile, iar dacă o întreb de ce face asta, îmi spune “pentru că eşti mămică mea minunată şi pentru că ai grijă de mine!”.  
Am pierdut şirul de câte ori se trezeşte noaptea şi mă caută, mă strigă “mama, mama”, îi răspund “da mami…” ,ea vine la urechea mea şi îmi şopteşte “am vrut să îţi spun doar cât de mult te iubesc! ” Trăiesc un vis, îmi spun de multe ori acest lucru, da, este visul pe care l-am avut copil fiind şi care a căpătat formă.

Ce aş mai putea spune eu...nimic, stau şi mă uit la ea ca şi la soare, este minunea mea, este sufletul meu, viaţa mea a căpătat sens!  



Trimite-ne povestea ta pe office@adorcopiii.ro iar noi o vom publica pe site-ul www.adorcopiii.ro.
Poți să devii astfel AMBASADOR al ADOPȚIEI iar experiența ta poate ajuta zeci de familii, ca să ia decizia adopției și să transforme viața unui copil!
Mai multe povește despre adopție, poți să citești AICI

În numele copiilor,
îți mulțumim!
Echipa Ador Copiii
Stiri și evenimente

A fi membru înseamnă a fi un prieten al copiilor pe care-i sprijinim să aibă o copilărie cât mai sigură, lângă o familie permanentă. Implicarea ta este apreciată și recunoscută pentru că impactul în...

CITESTE MAI DEPARTE
Povestea mea

Mă numesc Anca D, am 39 de ani, şi recunosc, cu stângăcie, mi-aş dori să vă pot transmite puţin din iubirea pe care o port copilului meu, născut din INIMĂ!

CITESTE MAI DEPARTE
Program evenimente
Alegeți din timp proiectele și evenimentele în care vă puteți implica sau pe care le puteți susține cu o donație
Despre noi

Inima organizaţiei a început să bată odată cu povestea personală a fondatorilor organizaţiei, care au adoptat şi au dorit să genereze transparență și eficiență în sistemul de adopţii, astfel încât fiecare copil părăsit să aibă parte de copilărie într-o familie, cât mai curând posibil. 


Munca noastră

De la simplificarea legii adopției, la lobby, la consiliere și suport, zi de zi echipa Ador Copiii este vocea copiilor fără o familie și vocea familiilor care doresc să adopte un copil. În acest scop, serviciile Ador Copiii, acreditate, sunt oferite de o echipă inimoasă, specializată în consiliere în adopție. Nu ezitați să apelați la serviciile noastre, veți găsi empatie, transparență și profesionalism.


Galerie video

Galerie
foto
Vrei să ne ajuți?


Membrii cotizanți, donatori și sponsori pun mână de la mână și ajută în fiecare zi. Fiecare ajutor este binevenit. 
AJUTĂ ȘI TU!

 

 
Parteneri Platinum
Parteneri Gold
Parteneri Silver