Cum înÈ›eleg copiii adopÈ›ia

Copiii înÅ£eleg diferit adopÅ£ia în funcÅ£ie de perioada de dezvoltare pe care o traversează. Chiar dacă, de exemplu, la 1 an nu înÅ£eleg nimic din conceptul de adopÅ£ie studii în acest sens au demonstrat că îl resimt. Pe măsură ce copiii cresc înÅ£elegerea lor asupra adopÅ£iei devine tot mai profundă iar felul în care le suntem alături în aceste etape de dezvoltare este foarte important pentru stabilitatea lor emoÅ£ională.

Nivelul 0: 0-4 ani
Copiii nu înÅ£eleg adopÅ£ia. TotuÅŸi, această etapă nu este lipsită de importantă sau de sens.
În această etapă, copiii învaţă să împartă în categorii ÅŸi învaţă să eticheteze ce este pozitiv ÅŸi ce este negativ. Ei vor învaţă, din indiciile nonverbale ale celor din jur, dacă adopÅ£ia e un lucru bun sau rău. Sarcina părinÅ£ilor în această perioada este să se obiÅŸnuiască cu folosirea cuvântului “adopÅ£ie” ÅŸi să înceapă să se simtă relaxaÅ£i când se abordează subiectul adopÅ£iei.

Nivelul 1: 4-6 ani
Copiii nu fac diferenÅ£a între naÅŸtere ÅŸi adopÅ£ie că mod de a intră într-o familie.
Pentru ei, naÅŸterea ÅŸi adopÅ£ia sunt echivalente sau cred că toÅ£i copiii se nasc cu niÅŸte părinÅ£i, apoi pleacă să locuiască cu alÅ£ii. Copiii trebuie să fie pregătiÅ£i să răspundă întrebărilor altor copii. PărinÅ£ii trebuie să le ofere o poveste simplă, cum ar fi: “Maria era prea tânăra că să fie mama. Ea i-a ales pe Mama ÅŸi pe Tată să-mi fie părinÅ£i fiindcă ÅŸtia că voi fi întotdeauna special pentru ei.”

Nivelul 2: 6-8 ani
Copiii fac o diferenÅ£a clară între adopÅ£ie ÅŸi naÅŸtere că moduri alternative de a intră într-o familie ÅŸi acceptă relaÅ£ia cu familia adoptivă că fiind permanentă, dar nu înÅ£eleg de ce. Au dobândit o cunoaÅŸtere a ceea ce înseamnă biologic.
PărinÅ£ii simt nevoia să împărtăşească copilului informaÅ£ii concrete (explicaÅ£ii mai sofisticate vor fi oferite în următoarea etapă). Copilul are nevoie să înÅ£eleagă natură relaÅ£iilor din cadrul familiei adoptive, permanentă acestora, motivele adopÅ£iei ÅŸi motivele părinÅ£ilor biologici de a renunţă la copil.
Copilului trebuie să i se permită să-ÅŸi exprime sentimentele dacă pare să fie în dificultate.

Nivelul 3: 8-10 ani
Copiii fac diferenÅ£a între adopÅ£ie ÅŸi naÅŸtere dar, acum, încep să pună în discuÅ£ie permanentă relaÅ£iei părintele adoptiv-copil. PărinÅ£ii biologici sunt văzuÅ£i potenÅ£ial că revendicându-ÅŸi copilul, la un moment dat, iar familia adoptivă este văzută potenÅ£ial că destramându-se, ceea ce ar duce la abandonul copilului. În această etapă copiii încep să simtă empatie faţă de alÅ£i oameni ÅŸi mulÅ£i încep să-ÅŸi facă griji pentru părinÅ£ii lor biologici, pentru cei adoptivi etc. Ei înÅ£eleg că atât părinÅ£ii biologici, cât ÅŸi cei adoptivi, au simÅ£it în trecut ce înseamnă pierderea, iar acest lucru poate că îi afectează.
Această etapă de „suferinţă a adopÅ£iei” implică o înÅ£elegere mai profundă a adopÅ£iei de către copil. În această etapă,părinÅ£ilor li se cere să ia iniÅ£iativa de a-ÅŸi ajută copilul să înÅ£eleagă mai
porfund adopÅ£ia. Ei trebuie să fie capabili să încurajeze copilul să-ÅŸi exprime sentimentele. În această etapă, copilul adoptiv are nevoie de sensibilitate, răbdare, acceptarea sentimentelor sale ÅŸi sprijin din partea părinÅ£ilor.

Nivelul 4: 10-12 ani
Descrierea dată de copil relaÅ£iilor din cadrul familiei adoptive este caracterizată de un simt al permanentei cvasilegal – invocând figuri autoritare precum judecători, avocaÅ£i, doctori sau asistenÅ£i sociali, care, într-un fel, “fac” relaÅ£ia părinte-copil permanentă.

Nivelul 5: peste 12 ani
RelaÅ£ia din familia adoptivă este caracterizată acum că fiind permanentă, implicând transferul legal al drepturilor ÅŸi/sau al responsabilităţilor faţă de copil de la părinÅ£ii biologici la cei adoptivi.

CONTACT