Despre mine

< Înapoi


Mama! Ce cuvânt înălțător! Ce sentiment de dragoste ne învăluie sufletul și un chip sfânt ne apare în fața ochilor atunci cand îl rostim! O privire caldă și ocrotitoare ne urmărește fiecare pas al vietii, făcând-o astfel sigură pentru noi.

Atunci când ne simțim nesiguri, când ne este frică și nu avem lângă noi ajutor de nădejde, când ne este foame, când ne este frig, când simțim nevoia ca cineva să ne îngrijească rănile sufletești sau trupești, când avem nevoie de ocrotire și de iubire, când suntem singuri și ne este teamă, vrem ca langă noi să se afle MAMA să ne ocrotească și să ne ofere ceea ce numai ea poate în modul cel mai sincer și cel mai curat: DRAGOSTEA. Orice copil își doreste mama alături.

 

Dragii mei,

 

Numele meu este Anca, am 33 de ani și sunt un copil adoptat. Da, un copil! Fiecare are o fărâmă de copil în trupul de adult, nu?

Nu mă pricep prea mult la vorbe. Cuvintele nu le am întotdeauna cu mine și sunt mai “din topor”, adică cam spun lucrurilor pe nume. Asta sunt eu! 

Încep prin a vă spune pe scurt povestea mea. M-am nascut în anul 1981. La câteva zile dupa naștere am fost lăsată în grija unui cămin de copii, unde erau conditiile bine cunoscute ale anilor ‘80. Am copilarit acolo timp de 2 ani și 8 luni până când o familie cu suflet mare și generoasă m-a adoptat.

Mama adoptiva are acum 70 de ani și este pensionară, iar tatal a decedat cu 14 ani în urma. Neputând să aibă copii în tinerețe, părinții mei și-au dorit foarte mult un copil.

Inițial, formalitățile au fost începute cu o altă fetiță, însă între timp, din cauza unor complicații a stării de sănătate a acesteia, fetița a decedat, iar parinților mei li s-a prezentat un alt copil. Norocul a fost de partea mea și am aparut eu în viața acestei familii. M-au îndrăgit de cum m-au vazut, eram o fetiță blondă cu păr creț, nu știam să merg foarte bine, nu scoteam niciun cuvânt și eram foarte speriată de tot ce era în jurul meu. Nu avusese nimeni timp să se îngrijească de mine. In schimb, eram sănătoasă și asta conta foarte mult.  

După ce am intrat în casa familiei mele a durat ceva timp până am învatat să merg, să vorbesc, să înteleg ce mi se cerea. Primul cuvânt rostit a fost mama, iar asta s-a întâmplat la varsta de aproape 4 ani. Vă imaginați câtă răbdare și câtă dragoste au avut părinții mei până am învățat lucrurile de bază. 

În copilărie, am fost un copil cuminte, retrasă, nu am creat probleme. Îmi plăcea să îmi fac mulţi prieteni şi în felul acesta mi-am format capacitatea de comunicare cu cei din jur. Aveam 12 ani când am aflat că sunt adoptată. Şi nu am aflat de la părinţi, ci de la vecini. Ştiţi care a fost reacţia mea? Erau plecaţi în oraş. Când s-au întors, le-am sărit în braţe şi le-am mulţumit că m-au înfiat. Pe moment nu au recunoscut spunându-mi că vecinii mă confundă cu sora mea care era şi ea înfiată, însă pentru buletin de oraş (aşa era pe vremea răposatului. Că să poată face liceul, părinţii au acceptat să o înfieze pe fiica fratelui mamei). Cu siguranţă nu se aşteptau să reacţionez aşa, în condiţiile în care cei mai mulţi copii fac o drama din lucrul acesta.

La vârsta de 18 ani jumate mi-am pierdut tatăl adoptiv care mă adora, pur şi simplu. Eram pentru el tot ceea ce îşi dorise de la viaţă. Şi-ar fi dorit foarte mult să mă vadă studentă, să mă vadă la casă mea, să aibă grijă de nepoţei, însă viaţa nu i-a dus dorinţele la îndeplinire în totalitate. O crudă ciroza şi o boală de inima i-au scurtat viaţa. A fost un moment neaşteptat din păcate. 

A rămas mama care a ţinut şi locul tatălui, cu greu, dar a reuşit foarte bine să îndeplinească ambele roluri. E prietena adevărată pe care n-o va putea înlocui nimeni, e persoana cu care pot discuta orice fără menajamente, e persoană care mă ascultă şi mă înţelege necondiţionat atunci când sunt în impas, tot timpul îmi da o povaţa şi ştiu că e singura persoană care îmi vrea mereu binele.

După anul 1 de facultate mama mi-a propus să îmi cunosc părinţii naturali. Cunoscând doar numele mamei naturale şi comuna de unde era de loc, împreună cu mama am pornit într-o zi în căutarea ei. Cu ajutorul primarului din comună am reuşit să o găsim în satul în care locuia. În aceeaşi zi în care începusem căutările am şi cunoscut-o. Tot atunci mi-am cunoscut şi frăţiorul care acum are 23 de ani. Am aflat atunci că este căsătorită, dar nu cu tatăl meu natural. Pe tatăl natural nu l-am cunoscut şi nici nu cunosc date despre el. 

Din acea zi am ţinut legătura cu mama naturală şi fratele meu, ne înţelegem bine, ne vizităm, vorbim la telefon sau prin intermediul internetului. O respect pentru faptul că mi-a dat viaţă, ţin la ea, însă singură persoană care va ocupă tot timpul locul 1 în viaţă mea va rămâne MAMA adoptivă. Nimeni nu-i va lua vreodată locul pe care şi l-a câştigat prin meritele, sacrificiile şi eforturile ei. Sigur că îmi doresc să nu o dezamăgesc niciodată, să o pot răsplăti măcar pe jumătate pe cât a făcut ea pt mine că om. N-aş fi ajuns unde sunt fără sprijinul mamei şi tatălui meu, ceea ce pentru mine înseamnă foarte mult.

Mama este fiinţă căreia îi sunt datoare cu un respect profund. Tot ceea ce am avut, am şi tot ceea ce voi avea, viitorul, prezentul şi trecutul i le datorez mamei, cea mai bună prietenă pe care o am alături în clipele grele. Primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt, o carte de poveşti frumoasă, copilăria cu toate tainele ei sunt legate de persoana, care descrisă cu ajutorul cuvintelor pare ireală, şi anume mama.

Practic, părinţii mei alături de Dumnezeu au contribuit la existenţa mea că om. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că în luna martie, luna femeilor, fetelor, dar în special al mamelor, am pe cine să iubesc, am cui să-i spun "La mulţi ani!". Sunt conştientă că sunt norocoasă pentru că în lumea asta sunt mulţi copii orfani ce nu pot spune mama nimănui şi nu pot simţi iubirea ce o poate oferi această fiinţă.

În anul 2008 m-am căsătorit, iar în anul 2014 a venit pe lume băieţelul meu, Tudor-Andrei. Prin el am înţeles cât de mult înseamnă să ai pe mama lângă tine. Să te ocrotească atunci când treci prin clipe grele, să te strângă în braţe, să te pupe, să îţi vorbească, să îţi arate tainele vieţii, să fie lângă ţine atunci când faci primii paşi, atunci când eşti bolnăvior...să fie mereu lângă tine, în orice clipă uşoară sau grea.

Nu judec gestul mamei biologice de a renunţa la mine destul de uşor, după părerea mea, însă abia acum înţeleg multe lucruri şi îmi dau seama cât de greu mi-a fost să trăiesc aproape 3 ani în orfelinat. Şi nu pot să nu mă întreb cine mă strângea în braţe când plângeam din varii motive, cine se bucură de zâmbetul meu sau de boacănele mele.

De-aş putea să mă transform într-un fluturaş şi să mă întorc în timp să văd exact ce am trăit, ce s-a întâmplat...ar fi un vis împlinit. Dar nu se va putea întâmpla acest lucru. Până atunci îmi pot doar imagina.

Preţuiţi-va părinţii adoptivi şi mulţumiţi-le în fiecare secundă a vieţii voastre că faceţi parte din familiile lor. Eu mă consider un caz fericit şi în familia adoptivă nu s-a făcut niciodată diferenţa între mine şi ceilalţi copii ai familiei. Contează foarte mult acest lucru.

Vă pup şi vă îmbrăţişez pe fiecare în parte.

Anca


*Vrei să devii ambasador al adopției și să scoți adopția din zona de tabu?
Trimite-ne povestea ta rezumată în cca. 7000 de caractere însoțită de o fotografie la rezoluție mare iar noi o vom publica în secțiunea 'Povestea mea'.
Contact: office@adorcopiii.ro 


 

Stiri și evenimente

Orice cuvinte am încerca să asternem pe hartie, cu greu ar putea egala testimonialele de mai jos, testimoniale ce apartin familiilor participante, care doresc să își împlinească familia prin adopție

CITESTE MAI DEPARTE
Povestea mea

Cum m-am hotărât ?! Hotărârea de a urma acest drum am luat-o repede, fără îndelungi consultări… efectiv, într-o dimineaţă la cafea îi zic soţului că din întâmplare am văzut pe net o informaţie...

CITESTE MAI DEPARTE
Program evenimente
24 Mai - Timișoara

Grup de suport adoptatori

26 Mai - Arad, Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanţa, Iași, Timișoara

Terapie ThetaHealing

31 Mai - Timișoara

Atelier de mentoring

Alegeți din timp proiectele și evenimentele în care vă puteți implica sau pe care le puteți susține cu o donație
Despre noi

Inima organizaţiei a început să bată odată cu povestea personală a fondatorilor organizaţiei, care au dorit să inspire și alte familii să schimbe viata unui copil. Valorile pe care ne bazăm în tot ceea ce facem sunt: empatie, sprijin și suport, responsabilitate și corectitudine.  

 


Galerie video

Galerie
foto


Oameni minunaţi, ca tine, pun mână de la mână și ajută în fiecare zi. Fiecare ajutor este binevenit. 
DONEAZĂ!

 

 
Parteneri Platinum
Parteneri Gold
Parteneri Silver